Am aruncat cu noroi proaspat, crud, pe cearceafurile albe puse la uscat pentru a ne simti una cu natura. Am sadit seminte de floarea soarelui in asfaltul moale, incins de soare, pentru a aduce viata acolo unde lipseste cu desavarsire. Am furat rasaritul, l-am inchis intr-un pahar de cristal si l-am aruncat in beci, pentru a lumina ungherele intunecate ale inimilor noastre, pentru a lumina cele mai ascunse temeri. Am hranit porumbeii cu cioburi din portelan albastru pentru a picta cerul si a ne aduce mai aproape de luna mai. Nu sunt nebun, am incercat doar sa aduc imposibilul la stadiu de posibil si unde eu am esuat, un alt temerar imi va lua locul si va lucra cu mai multa sarguinta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu