Imi aduc aminte cand noi doi eram copii si toate lucrurile pareau posibile. Imi aduc aminte cum timpul era o poezie, trecerea pe langa noi impasibil. Eram invincibili si viitorul ni se asternea in fata ca o carte deschisa iar piedicile erau spulberate cu un zambet. Imi aduc aminte de dorinte, de teluri, de hotarari si promisiuni facute la miez de noapte, cand stele si cerul ne inveleau. Dar oare ne-am gandit vreodata ca ne vom aminti de viitor?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu